Moartea nu mai reprezintă o tăcere definitivă atunci când tehnologia decide altfel. În Statele Unite, mai multe biserici au difuzat recent un mesaj audio creat cu ajutorul inteligenței artificiale, în care vocea activistului conservator Charlie Kirk pare să transmită un ultim gând celor rămași în urmă. Deși Kirk a murit cu doar câteva zile înainte, credincioșii au ascultat emoționați cuvintele generate de un algoritm, un fenomen care ridică întrebări serioase despre limitele morale și psihologice ale „grief tech”, așa-numitele instrumente digitale pentru procesarea durerii.
Ceea ce pentru unii a părut un semn de speranță a fost, în realitate, o înregistrare realizată de utilizatorul TikTok NioScript, la scurt timp după deces. Mesajul, de aproximativ 50 de secunde, a devenit rapid viral, strângând milioane de reacții și fiind distribuit apoi în lăcașuri de cult din Texas, Arizona și California. Pastorii au prezentat materialul ca pe un moment de reflecție, unii credincioși ajungând chiar să aplaude.
@nioscriptI asked A. I. What Charlie Kirki would say about what happened today….. And i think it nailed it beautifuly. The Pics are just horible, but the auido is spot on.
Dorinta de a păstra vie amintirea celor dispăruți nu este nouă. Fotografiile, jurnalele și poveștile transmise din generație în generație au avut mereu acest rol. Diferența majoră constă în natura acestor noi „amintiri” digitale. Clipul lui Charlie Kirk nu este un fragment autentic din trecut, ci o construcție complet artificială, un text inventat de un model lingvistic care a imitat vocea sa pe baza înregistrărilor disponibile online.
Specialiștii în studii de doliu vorbesc despre „legături continue” – acele modalități prin care oamenii mențin o relație simbolică cu persoanele decedate. Însă, în cazul inteligenței artificiale, legătura devine o proiecție creată de algoritmi, nu o memorie personală. Un studiu al MIT Media Lab avertizează că un singur contact cu imagini sau mesaje generate de AI poate altera amintirile reale, implantând false certitudini despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.
Riscurile emoționale și dilemele etice
Pentru unii, aceste mesaje pot fi o alinare temporară. În ultimele luni, mai multe companii au lansat așa-numiți „griefbots”, chatboturi antrenate pe date personale ale celor dispăruți, pentru a ajuta rudele să facă față pierderii. Unele cercetări arată că interacțiunea cu un astfel de bot poate oferi un sentiment de încheiere. Totuși, psihologii avertizează că există riscul ca oamenii să rămână blocați în acest proces, incapabili să accepte realitatea morții și să se desprindă de „versiunea” digitală a persoanei dragi.
Mai mult, apare dilema consimțământului. Charlie Kirk nu și-a dat niciodată acordul ca vocea lui să fie folosită pentru un mesaj postum. Chiar dacă pentru publicul care îl admira acest detaliu pare minor, problema drepturilor de imagine și a confidențialității rămâne serioasă. În lipsa unor reglementări clare, astfel de practici pot deveni un precedent periculos, în care identitatea cuiva este reprodusă și manipulată fără control.
Între alinare și iluzie: ce urmează pentru societate
Cazul lui Charlie Kirk arată cât de subțire este linia dintre consolare și iluzie. Majoritatea celor care au aplaudat mesajul nu l-au cunoscut personal, ci aveau o relație de tip „parasocial”, alimentată de aparițiile sale publice. Pentru ei, vocea artificială nu doar că i-a amintit de activist, ci a completat ceea ce voiau să audă despre el. Această dorință de a continua un dialog, chiar și fictiv, ar putea deveni o obișnuință odată cu evoluția rapidă a tehnologiei.
Pe măsură ce instrumentele de inteligență artificială devin mai sofisticate, societatea trebuie să decidă unde trasează granițele. Este o diferență esențială între a păstra vie memoria cuiva prin povești și a crea o prezență falsă care poate modela percepții și amintiri. Fără un cadru legal și etic bine definit, există riscul ca astfel de practici să transforme doliul într-o realitate alternativă în care moartea nu mai are finalitate.
Experiența recentă din bisericile americane arată că, pentru unii, tehnologia oferă alinare. Dar ea ridică, în același timp, întrebarea dacă nu cumva în încercarea de a păstra vie amintirea cuiva, ajungem să o distorsionăm. Într-o lume în care granița dintre real și virtual devine tot mai difuză, provocarea va fi să înțelegi că adevărata despărțire rămâne un pas necesar pentru a merge mai departe.