Casetele audio, simbol al anilor ’80, ar putea cunoaște o renaștere neașteptată. De această dată nu pentru muzică, ci ca suport revoluționar de stocare a datelor, folosind chiar molecula de ADN.
Cercetători din China au creat o nouă formă de bandă, asemănătoare casetelor clasice audio, dar capabilă să păstreze informații în ADN, scrie The Times.
De la Walkman la megacentru de date pe bandă de ADN
Un fragment de doar 100 de metri ar putea găzdui teoretic 36 de petabytes de date, adică echivalentul a peste șapte miliarde de melodii.
Secretul acestei performanțe stă în densitatea incredibilă de informație a ADN-ului. Fiecare celulă umană poate reține aproximativ 1,5 gigabytes de date, similar cu conținutul a două CD-uri.
La scară mai mare, un singur gram de ADN ar putea stoca peste 450 de exabytes, adică de aproximativ 1,8 miliarde de ori capacitatea unui smartphone modern.
Noua tehnologie bazată pe caseta audio, dezvoltată de echipa condusă de profesorul Jiankai Li de la Southern University of Science and Technology din Shenzhen, își propune să rezolve limitările soluțiilor existente.
Până acum, metodele de scriere și citire a datelor pe ADN erau complicate și costisitoare, iar actualizarea informațiilor era dificilă.
Cum funcționează, de fapt, „caseta audio cu ADN”
Prototipul prezentat în revista Science Advances folosește o bandă din poliester și nailon, împărțită în sute de mii de micro-secțiuni, fiecare având un cod de bare unic.
Informațiile sunt codificate prin cele patru baze ale ADN-ului, adenina, guanina, citozina și timina, similar felului în care calculatoarele folosesc 0 și 1.
Fragmentele de ADN sunt depuse în aceste compartimente și protejate printr-un strat special. Ulterior, pot fi citite, șterse sau rescrise la nevoie, exact ca fișierele de pe un hard disk.
Procesul este automatizat cu ajutorul unei mașini speciale, capabile să genereze ADN, să îl depună pe bandă și să traducă informația înapoi în format digital.
Această flexibilitate ar putea transforma ADN-ul într-o soluție viabilă nu doar pentru date „reci” (arhive rareori accesate), ci și pentru date „calde”, care necesită consultări ocazionale.
Mai mult decât atât, ADN-ul nu are nevoie de energie pentru a fi păstrat și, în condiții uscate, poate dura sute de ani, un avantaj considerabil față de hard diskurile sau serverele actuale.
Totuși, provocările nu lipsesc. Sinteza ADN-ului rămâne costisitoare, iar infrastructura necesară pentru producție și citire nu este încă pregătită pentru uz comercial la scară largă.
Cu toate acestea, cercetătorii susțin că și banda magnetică, cândva o simplă inovație de laborator, a devenit ulterior un standard global.
Dacă evoluția tehnologică va continua în același ritm, este posibil ca în viitor fiecare dintre noi să își poată păstra întreaga colecție de fotografii, muzică și filme pe o bandă de ADN nu mai lungă decât propriul braț.