De la MIT la școli primare, de la ecranele telefoanelor până la platformele de inteligență artificială, lumea modernă trăiește o contradicție stranie: accesul nelimitat la informație pare să ne facă tot mai dependenți, mai distrași și mai puțin capabili să gândim autonom. Fiecare salt tehnologic – de la smartphone-uri la ChatGPT – promite eficiență și confort, dar realitatea devine din ce în ce mai clară: plătim progresul cu propria noastră capacitate cognitivă.
Cercetătoarea Nataliya Kosmyna, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), a descoperit un lucru tulburător, conform The Guardian: în timp ce instrumentele digitale par să ne ușureze munca, ele reduc activitatea cerebrală asociată cu atenția, creativitatea și procesarea cognitivă. Concluzia sa, susținută de experimente EEG, e simplă și devastatoare – atunci când un text este scris cu ajutorul AI, creierul uman lucrează semnificativ mai puțin.
Totul începe, aparent, cu o intenție inocentă: vrem să fim mai eficienți, mai rapizi, mai informați. Însă, în goana după „experiența fără fricțiune” – idealul tehnologic al secolului XXI – am renunțat treptat la exercițiul mental. Ceea ce părea o simplă comoditate s-a transformat într-o externalizare a gândirii. Când telefonul îți face calculele, harta îți decide drumul, iar ChatGPT îți formulează ideile, tu, de fapt, nu mai exersezi niciuna dintre abilitățile care definesc inteligența: memorarea, analiza, creativitatea.
Profesorii din întreaga lume confirmă fenomenul. Elevii care folosesc constant AI pentru teme nu rețin informația, nu gândesc critic și nu dezvoltă abilități de argumentare. Ei știu să obțină un răspuns – dar nu știu de ce acel răspuns e corect. Iar diferența dintre „a ști” și „a avea acces la informație” este, de fapt, diferența dintre gândire și automatism.
În studiul realizat de Kosmyna la MIT, participanții care au folosit ChatGPT nu doar că au avut o activitate cerebrală mai redusă, dar aproape nimeni nu își mai amintea ce scrisese la finalul exercițiului. Creierul, privat de efort, renunță la funcțiile sale naturale. Așa cum mușchii se atrofiază fără antrenament, mintea devine leneșă atunci când este protejată de orice obstacol cognitiv.
Aceasta este esența noii dependențe: nu mai simțim nevoia de a ști, ci doar de a obține răspunsul instant. „Creierul are nevoie de fricțiune ca să învețe”, spune Kosmyna. „Dar noi o evităm instinctiv.”
Societatea stupidogenă și mirajul cunoașterii automate
Conceptul de „societate stupidogenă”, propus de autoarea Daisy Christodoulou, devine tot mai relevant. Trăim într-un ecosistem digital care ne încurajează să fim superficiali. Internetul nu este un teren fertil al gândirii, ci un deșert informațional, unde majoritatea conținutului este conceput pentru a capta atenția, nu pentru a stimula rațiunea.
Ceea ce părea odinioară o victorie a progresului – democratizarea accesului la cunoaștere – s-a transformat într-un paradox: avem totul la îndemână, dar nimic nu se fixează în minte. „Brain rot” – termenul ales drept cuvântul anului de Oxford University Press – descrie exact această stare: un amestec de oboseală cognitivă și pasivitate mentală.
Profesorul Michael Gerlich, de la SBS Swiss Business School, observă că studenții care utilizează frecvent AI obțin scoruri mai mici la testele de gândire critică. Deși studiul nu demonstrează o cauzalitate directă, el arată o corelație clară: cu cât te bazezi mai mult pe inteligența artificială, cu atât gândirea ta devine mai conformistă și previzibilă.
Gerlich explică fenomenul prin „efectul de ancorare”: atunci când primești un răspuns de la o aplicație AI, mintea ta rămâne blocată pe acea direcție și devine incapabilă să caute alternative. „AI poate face o lumânare perfectă, dar nu va inventa niciodată becul”, spune el. Iar această metaforă descrie perfect pericolul în care ne aflăm: pierderea spontaneității și a capacității de inovație.
Educația în criză și viitorul gândirii umane
Școala, locul care ar trebui să cultive gândirea critică, devine acum terenul cel mai vulnerabil. Un sondaj britanic arată că peste 90% dintre studenți folosesc AI, iar 20% recunosc că și-au scris integral eseurile cu ajutorul acesteia. Profesorii observă o generație tot mai dependentă de tehnologie, care reacționează imediat la stimuli digitali, dar nu mai are răbdarea de a construi raționamente.
„A ști să cauți pe Google nu înseamnă cunoaștere”, spune Joe Clement, profesor de economie și guvern. „Cunoașterea este ceea ce îți permite să spui ‘asta nu are sens’ atunci când întâlnești o informație falsă.” Într-o epocă a deepfake-urilor și a știrilor fabricate de algoritmi, lipsa acestei busole interioare devine un pericol social major.
Paradoxal, promotorii tehnologiei educaționale continuă să susțină că digitalizarea totală a școlilor este un pas spre progres. Dar studiile independente, inclusiv cele ale OECD, arată contrariul: cu cât elevii petrec mai mult timp în fața ecranelor, cu atât performanțele lor scad. Profesorul Wayne Holmes de la University College London avertizează: „Practic, experimentăm pe copii fără să cunoaștem consecințele.”
Adevărata întrebare nu este dacă AI ne va face mai proști sau mai deștepți, ci dacă vom mai ști cum să gândim fără ea. Tehnologia nu ne distruge inteligența – ne transformă lent într-o specie care nu mai vede rostul efortului cognitiv.
În final, întrebarea lui Socrate, veche de două milenii, răsună din nou: ce se întâmplă cu omul când înlocuiește exercițiul gândirii cu un surogat al înțelepciunii? Poate că nu trăim epoca de aur a prostiei, dar cu siguranță trăim o epocă de plastic a inteligenței, în care strălucirea tehnologică ascunde o minte tot mai opacă.