Gigantul global Mondelez, producătorul brandurilor Oreo, Milka, Cadbury și Chips Ahoy, face un pas decisiv spre transformarea digitală a marketingului său. Compania a investit peste 40 de milioane de dolari într-un instrument de inteligență artificială generativă, dezvoltat în parteneriat cu Accenture, menit să reducă costurile de producție ale conținutului de marketing cu 30% până la 50%, potrivit CNBC și Reuters.
Jon Halvorson, vicepreședinte global pentru experiența consumatorilor al Mondelez, spune că tehnologia ar putea genera primele reclame TV realizate integral cu ajutorul AI în sezonul sărbătorilor din 2025, iar unele dintre acestea ar putea fi difuzate chiar în timpul competiției Super Bowl din 2027. „Economiile vor crește pe măsură ce instrumentul va putea produce materiale video mai complexe”, a declarat Halvorson, subliniind că Mondelez își propune să folosească AI-ul pentru eficiență, fără a compromite creativitatea.
Instrumentul este deja utilizat pentru conținutul de social media al brandurilor Chips Ahoy în Statele Unite și Milka în Germania. Unul dintre clipurile create cu AI arată valuri de ciocolată care se revarsă peste o napolitană, imaginile fiind adaptate automat pentru diverse audiențe și piețe. În luna noiembrie, compania va începe să folosească aceeași tehnologie pentru paginile de produs Oreo pe platformele Amazon și Walmart din SUA, iar în lunile următoare va extinde utilizarea către campaniile Lacta, Oreo în Brazilia și Cadbury în Marea Britanie.
Costurile pentru animații tradiționale pot ajunge la sute de mii de dolari, însă soluțiile AI reduc semnificativ aceste sume.
Deși rivali precum Coca-Cola și Kraft Heinz au experimentat deja cu reclame generate de AI, reacțiile publicului au fost mixte. Campania de Crăciun a Coca-Cola din 2024, de exemplu, a fost criticată pentru că părea „fără suflet” și „artificială”. Mondelez evită pentru moment să includă chipuri umane generate de AI în campaniile sale și menține un control uman strict asupra tuturor materialelor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Mondelez investește peste 40 de milioane de dolari într-un instrument AI care va reduce costurile de marketing cu până la 50% appeared first on Forbes Romania.