O echipă de cercetători condusă de profesorul Frank Willett de la Universitatea Stanford a dezvoltat o interfață creier-computer (BCI) care poate decoda „vorbirea interioară” – gândurile pe care pacienții cu paralizie nu le pot exprima prin cuvinte. Dispozitivul reprezintă un pas revoluționar pentru redarea comunicării persoanelor care și-au pierdut abilitatea de a vorbi, deschizând noi perspective în medicină și tehnologie.
Studiul, publicat în revista Cell pe 14 august, arată cum microelectrozii implantați în cortexul motor pot înregistra semnalele neuronale asociate cu vorbirea imaginată. Aceste semnale sunt apoi decodate cu ajutorul unor algoritmi de învățare automată, transformând gândurile în cuvinte.
De la încercări de vorbire la gânduri nerostite
Până acum, cele mai multe interfețe creier-computer se bazau pe semnalele produse atunci când pacienții încercau să vorbească sau să scrie, chiar dacă mușchii lor nu mai răspundeau. Astfel, sistemul putea traduce mișcările ratate în mesaje digitale.
Noutatea cercetării actuale este că interfața poate recunoaște tipare cerebrale asociate cu vorbirea interioară, adică monologul intern, gândurile „auzite” doar de pacient. În cadrul testelor, patru voluntari cu paralizie severă au demonstrat că aceste semnale sunt suficient de clare pentru a fi decodate. Deși acuratețea este încă mai mică decât în cazul încercărilor de vorbire, oamenii de știință au reușit să obțină o „dovadă de principiu”.
Profesorul Willett explică faptul că pentru mulți pacienți cu paralizie, încercarea de a vorbi este obositoare și poate genera sunete confuze sau dificultăți de respirație. În schimb, descifrarea gândurilor nerostite ar putea oferi o cale mai rapidă și mai confortabilă de comunicare.
Provocările etice și tehnice ale „citirii gândurilor”
Odată cu progresul tehnologiei, apar și întrebări sensibile. Dacă sistemul poate decoda vorbirea interioară, cum se asigură cercetătorii că nu va „citi” gânduri pe care pacientul nu vrea să le comunice? Willett și echipa sa au anticipat aceste riscuri, dezvoltând metode de protecție.
Una dintre soluții este un mecanism prin care dispozitivul ignoră vorbirea interioară atunci când pacientul nu vrea să transmită nimic. Pentru versiunile viitoare, cercetătorii au introdus chiar un „parolă imaginară”: pacientul trebuie să își imagineze o frază rară, precum „Orange you glad I didn’t say banana”, pentru a activa sistemul.
Pe lângă aspectele etice, rămân provocări tehnice. Actualele dispozitive necesită implanturi cu electrozi conectați prin cabluri, însă se lucrează la variante complet implantabile și wireless, care ar face tehnologia mai fiabilă și mai ușor de utilizat. În plus, extinderea cercetării și către alte regiuni ale creierului, precum ariile asociate cu limbajul sau auzul, ar putea crește semnificativ precizia decodării gândurilor.
Un viitor în care gândurile devin cuvinte
Deși tehnologia este abia la început, specialiștii cred că într-un viitor apropiat, pacienții cu paralizie ar putea purta conversații fluente doar prin gânduri, fără efortul epuizant al încercării de a articula sunete. Aceasta ar însemna o revoluție pentru milioane de oameni din întreaga lume care suferă de boli neurodegenerative sau leziuni grave.
Profesorul Willett subliniază însă că interfețele creier-computer rămân strict reglementate și sunt deocamdată disponibile doar în cadrul studiilor clinice. Totuși, avansurile rapide din domeniu sugerează că în câțiva ani ar putea deveni o soluție practică pentru redarea comunicării celor care și-au pierdut vocea.