
Compania de tehnologie Arggo anunță organizarea webinarului „Digital Now – Integrarea AI în aplicațiile de business” pe 16 octombrie 2025, ora 10:00, un eveniment adresat companiilor medii și mari interesate să-și crească productivitatea prin soluții de inteligență artificială și transformare digitală.
Formatul vizează atât liderii de afaceri, cât și profesioniști din diverse industrii și promite răspunsuri practice privind rolul real al AI în optimizarea proceselor și reducerea timpilor de execuție. Andreea Digulescu (Digital Solutions Engineer, Arggo) și Silviu Niculeci (Partner Development Specialist, Arggo) vor demonstra integrarea AI în platforma Timeqode prin exemple concrete și scenarii aplicate, iar invitatul Vlad Velicu (Founder & Managing Partner, Certum) va prezenta experiențe directe în utilizarea AI și RPA în business.
Participanții se pot înscrie online și intră automat în tragerea la sorți pentru o sesiune Discovery gratuită, în care experții Arggo analizează fluxurile de business și oportunitățile de integrare AI din companiile înscrise.
„În ultimii ani, inteligența artificială a devenit fie un concept magic, fie o sperietoare. Consider că adevărul este la mijloc: AI-ul nu este o baghetă magică, nici imposibil de adoptat, dar este un tool extrem de capabil atunci când este integrat în procese clare, cu date de calitate, și utilizat responsabil. AI este un mijloc, nu un scop”, a declarat Silviu Niculeci, subliniind că, în Timeqode, AI intervine doar în fluxuri bine definite, cu protecția datelor și transparență operațională.
Arggo furnizează soluții pentru transformare digitală și a implementat peste 500 de proiecte, în principal pe ecosistemul Microsoft, pentru sectoare precum sănătate, construcții, agricultură, producție, banking, distribuție și retail. Printre clienți se numără Dedeman, Băneasa Shopping City, KFC, Pizza Hut, Taco Bell, Baumit, Aquila, Automobile Bavaria, Synevo, Ameropa, Secom, Kruk, Bigotti, Agrii, MagnaPharm, Kwizda Agro, Klass Wagen și Titan Machinery.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Arggo lansează webinarul „Digital Now – Integrarea AI în aplicațiile de business”, pe 16 octombrie appeared first on Forbes Romania.