Microsoft a anunțat că Windows 10 va ajunge la sfârșitul suportului pe 14 octombrie 2025, marcând încetarea actualizărilor de securitate și asistenței tehnice pentru toate edițiile sale, inclusiv Home, Pro, Enterprise, Education și IoT Enterprise.
Această decizie include și versiunile Windows 10 2015 LTSB și IoT Enterprise LTSB 2015, pentru care se încheie și suportul extins.
După această dată, utilizatorii nu vor mai primi remedieri pentru probleme legate de securitate, stabilitate sau performanță.
Ultima actualizare lunară de securitate pentru Windows 10 va fi disponibilă în octombrie 2025, conform mesajului publicat de Microsoft.
Opțiuni pentru utilizatori și companii
Pentru a continua să beneficieze de actualizări și protecții esențiale, Microsoft recomandă upgrade-ul la Windows 11 sau migrarea către Windows 11 în cloud prin Windows 365.
Alternativ, utilizatorii pot întârzia tranziția către Windows 11 prin programul Extended Security Updates (ESU), care costă 30 dolari pentru utilizatorii casnici și 61 de dolari per dispozitiv pentru clienții enterprise.
Pentru cei care utilizează Microsoft Rewards sau activează sincronizarea datelor prin Windows Backup, ESU poate fi accesat gratuit.
Dispozitivele virtuale Windows 10 și cele care accesează Cloud PC prin Windows 365 pot, de asemenea, să folosească ESU fără cost suplimentar, continuând să primească actualizări de securitate.
O altă opțiune este trecerea la edițiile Long-Term Servicing Channel (LTSC), concepute pentru echipamente specializate precum dispozitive industriale sau medicale.
De exemplu, Windows 10 Enterprise LTSC 2021 va primi suport principal până pe 12 ianuarie 2027, iar ediția LTSC 2019 până pe 9 ianuarie 2029.
Microsoft pune la dispoziție instrumente precum Lifecycle Policy search sau pagina Windows Lifecycle FAQ pentru a verifica datele exacte de finalizare a suportului pentru fiecare versiune. De asemenea, compania oferă liste complete cu produsele care se retrag sau ajung la sfârșitul suportului în acest an.
Adoptarea Windows 11 depășește Windows 10
Conform Statcounter Global Stats, Windows 11 a depășit Windows 10 ca număr de instalări, cu peste 53% dintre sistemele Windows rulând noua versiune, comparativ cu 42% pe Windows 10.
În rândul comunității de gameri, datele Steam Hardware & Software Survey din august 2025 arată că 60,39% folosesc Windows 11, iar 35,08% Windows 10.
De altfel, tendința cu pricina evidențiază adoptarea accelerată a Windows 11 și necesitatea tranziției rapide pentru utilizatorii care încă folosesc Windows 10.
Așadar, dacă cumva începi să devii nostalgic după Windows 10, este clar timpul să te reorientezi spre fratele său, de vreme ce nu prea vei mai avea de ales cât de curând.