În fiecare zi, fără să ne gândim prea mult, deschidem Facebook, Instagram sau X, căutăm orice pe Google, folosim telefoane și gadgeturi proiectate în SUA și asamblate în China. De la cloud și rețele sociale până la procesoarele din laptopuri, viața digitală a europenilor, inclusiv a românilor, stă pe infrastructură și platforme controlate, în mare parte, de giganți americani și de lanțuri de producție asiatice. În acest context, marile capitale europene au început să își pună o întrebare incomodă: mai poate Europa să-și recâștige controlul asupra propriului destin digital sau este condamnată să rămână „clientul” permanent al altora?
Europa între Nvidia, Google și ambițiile Chinei: „nu vrem să fim vassali”
La un summit dedicat suveranității tehnologice europene, organizat la Berlin, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz au pus problema în termeni direcți. Europa depinde de cipurile și serverele Nvidia, de platforme precum Google, Amazon, OpenAI, dar și de semi-conductori și echipamente produse în Asia, în special în China. Mesajul lui Macron a fost clar: „Europa nu vrea să fie clientul soluțiilor venite din SUA sau China, ci să își conceapă propriile soluții”, respingând explicit ideea de a deveni „vassal” tehnologic, notează Politico.
Partenerul său german a nuanțat în același sens: suveranitatea digitală costă, dar dependența pe termen lung costă și mai mult. Iar dacă „supremația tehnologică” rămâne concentrată doar la Washington și Beijing, Europa riscă să ajungă doar o piață de desfacere, nu un actor cu voce proprie.
Problema este că, deocamdată, cifrele nu sunt de partea Europei. Companiile prezente la summit au promis investiții de aproximativ 12 miliarde de euro – o sumă deloc neglijabilă, dar minusculă comparativ cu zecile și sutele de miliarde de dolari mobilizate anual în SUA și China pentru inteligența artificială și infrastructură digitală. Cea mai mare rundă de finanțare europeană din 2025, cea a start-up-ului francez Mistral AI (circa 2 miliarde de dolari), paleste în fața planurilor OpenAI, care țintește până la 40 de miliarde de dolari, sau a investițiilor masive anunțate de grupuri precum SoftBank în ecosistemul american de AI.
În paralel, China și-a asumat oficial ambiția de a deveni lider incontestabil în tehnologie până în 2030, crescând cheltuielile publice și împingând instituțional această „cursă strategică”. Europa, prinsă la mijloc, pare încă indecisă cât de departe este dispusă să meargă.
Dependență de cipuri și centre de date, dar și o șansă în „a doua fază” a AI
În domenii-cheie precum semi-conductorii, componentele informatice și centrele de date, Europa rămâne dependentă de importuri. O analiză citată de presa germană arată că aproape 90% dintre firmele importatoare din Germania se consideră dependente de tehnologie hardware și software din afara UE.
La nivel de infrastructură, decalajul este vizibil: centrele de date europene însumau în 2024 o capacitate de circa 16 gigawați, comparativ cu aproximativ 48 de gigawați în SUA și 38 în China. Cu alte cuvinte, acolo unde se antrenează și rulează modelele de inteligență artificială la scară mare, Europa joacă încă în liga a doua.
Unii economiști recunosc că „prima fază” a cursei – cea a cipurilor specializate și a marilor fermelor de servere – este deja pierdută: e „iluzoriu” ca Europa să recupereze Nvidia sau producătorii asiatici pe lanțul actual de producție. Însă asta nu înseamnă că tot jocul este pierdut.
„Dacă ne uităm la modele de AI mari, va exista probabil doar un număr redus de jucători globali. Nu acolo se va decide însă miezul creșterii economice”, spun experți citați de Tech&Co. Adevărata bătălie urmează în „a doua fază”: folosirea AI în economie, în industrie, în administrație, în sănătate – adică integrarea inteligenței artificiale în procese concrete, care să aducă productivitate și valoare adăugată.
Iar aici Europa pornește cu câteva atuuri: ingineri bine pregătiți, centre universitare puternice, un ecosistem de start-up-uri în creștere și o nevoie uriașă de a compensa îmbătrânirea populației prin eficientizare tehnologică. Dacă AI va deveni în următorul deceniu „exoscheletul” economiei, nu este deloc clar că Europa este condamnată să piardă și această etapă – cu condiția să investească masiv și coerent, nu doar să scrie strategii.
Suveranitate digitală cu prețul regulilor? Disputa pe GDPR și legea AI
Ce complică suplimentar lucrurile este modul în care Europa încearcă să ajungă din urmă SUA și China. O idee tot mai des invocată la Bruxelles și în capitale este „inovează înainte de a reglementa”: simplificarea normelor, amânarea sau îndulcirea unor părți din legislația privind inteligența artificială și protecția datelor, pentru a nu „sufoca” inovarea.
Reforma cunoscută informal drept „Digital Omnibus”, discutată la Bruxelles, a stârnit reacții puternice din partea ONG-urilor, juriștilor și europarlamentarilor preocupați de drepturile digitale. Criticii avertizează că a relaxa prea mult regulile ar însemna să sacrifici exact acele instrumente – precum GDPR și AI Act – care au făcut din UE un model global în materie de protecție a vieții private și de limitare a abuzurilor Big Tech.
Unii aleși europeni vorbesc chiar de o contradicție flagrantă: de o parte, liderii cer „suveranitate digitală”; de cealaltă, sunt gata să slăbească barierele care ne apără datele și spațiul democratic de „prădătorii” tehnologici externi. Există și temerea că anumite concesii legislative sunt motivate inclusiv de presiunile comerciale și politice venite dinspre Washington, inclusiv amenințări cu tarife sau sancțiuni dacă Europa nu „îndulcește” regulile pentru giganții americani ai tehnologiei.
În acest context, întrebarea devine dublă: nu doar dacă Europa poate construi infrastructură, modele de AI și campioni industriali proprii, ci și dacă poate face asta fără să renunțe la propriul model – bazat pe drepturi fundamentale, protecția vieții private, democrație și control al puterii economice.
La capătul zilei, pentru utilizatorul obișnuit – fie el din Paris, Berlin sau București – miza nu este doar dacă scroll-ul pe Facebook sau X se bazează pe servere americane sau europene. Miza este cine controlează datele, cine stabilește regulile jocului și dacă tehnologia lucrează în folosul societății sau al unor centre de putere greu de controlat. Suveranitatea digitală nu înseamnă doar să „prindem din urmă” Statele Unite și China, ci să decidem ce fel de lume digitală vrem să construim în Europa – și dacă mai avem curajul și mijloacele să o facem.