china-deschide-primul-magazin-dedicat-robotilor-umanoizi.-ce-preturi-au-si-ce-pot-face-„servitorii”-si-„fotbalistii”-din-silicon-si-metal

China deschide primul magazin dedicat roboților umanoizi. Ce prețuri au și ce pot face „servitorii” și „fotbaliștii” din silicon și metal

Timp de citire: 3 minute

China face un nou pas spre viitorul robotic, odată cu deschiderea primului centru comercial din lume dedicat exclusiv vânzării de roboți umanoizi. Noul complex, denumit Robot Mall, a fost inaugurat pe 8 august 2025 la Beijing și promite să transforme modul în care consumatorii, fie ei companii sau persoane fizice, interacționează cu tehnologia de ultimă generație, notează AP.

Este vorba despre un magazin unic în lume, în care poți merge și cumpăra – ca pe o pereche de pantofi – un robot capabil să-ți servească masa, să cânte la pian, să scaneze produse la casă, sau chiar să joace fotbal.

Un magazin pentru toți: de la companii la clienți obișnuiți

Până acum, accesul la roboți umanoizi era rezervat laboratoarelor de cercetare, universităților sau unor industrii de nișă. Dar prin deschiderea Robot Mall, China democratizează achiziția de roboți, oferindu-i pentru prima dată direct publicului larg.

Potrivit imaginilor distribuite de AP și AFP, complexul de la Beijing expune modele variate: androizi cu aspect uman, câini robot, brațe mecanice sau roboți cu funcții specializate – fiecare programat să îndeplinească o anumită sarcină. Printre „meseriile” disponibile: farmacist, majordom, muzician, casier, ospătar sau jucător de fotbal.

Magazinul nu se limitează la vânzare. Există servicii post-vânzare, piese de schimb și, în curând, posibilitatea de a închiria roboți pentru evenimente sau activități temporare.

Mall roboti China 1

Un robot umanoid lucrează la recepția unui restaurant din Robot Mall, considerat primul magazin 4S din lume dedicat roboților umanoizi inteligenți, în Beijing, China. (Foto: AP / Mahesh Kumar A.)

Cât costă un robot umanoid în 2025

Prețurile variază semnificativ în funcție de model și de complexitatea sarcinilor pe care robotul le poate executa. Potrivit AFP, cel mai ieftin robot disponibil costă în jur de 238 de euro, în timp ce modelele avansate pot ajunge la câteva sute de mii de euro.

Compania chineză Unitree, pionier în vânzarea de roboți direct către public, oferă deja o gamă variată: modelul H1, disponibil din februarie 2025, se vinde cu 86.000 de euro, iar G1 cu 13.000 de euro. Din iulie 2025, a fost lansat și R1, un „android de companie inteligent”, cu un preț de puțin peste 5.000 de euro.

Aceste cifre par mari, dar pentru clienți din industriile medicale, hoteliere sau educaționale, investiția într-un robot humanoid poate deveni justificabilă pe termen mediu.

Mall roboti China 1

Un angajat ajustează un robot umanoid în Robot Mall, considerat primul magazin 4S din lume dedicat roboților umanoizi inteligenți, în Beijing, China. (Foto: AP / Mahesh Kumar A.)

De ce mizează China pe roboți: tehnologie, demografie și soft power

Odată cu îmbătrânirea rapidă a populației, China își propune să acopere lipsa forței de muncă cu ajutorul roboților. Roboții ar putea deveni asistenți casnici, îngrijitori pentru vârstnici sau chiar profesori digitali.

Dar ambiția e mai mare. Prin inovațiile din domeniul roboticii, China își consolidează poziția de lider tehnologic și își afirmă influența globală, folosind roboții și ca un instrument de soft power.

Această strategie este susținută și printr-o serie de evenimente de anvergură. Pe 8 august 2025 s-a deschis, tot la Beijing, World Robot Conference, iar pe 15 august urmează World Humanoid Robot Games, o competiție internațională în care roboții se vor întrece în diverse discipline, de la jocuri de echipă la probe individuale. La această competiție sunt așteptate 280 de echipe din 16 țări, inclusiv din Germania, Italia, SUA și Portugalia.

Mall roboti China 1 (3)

Un vizitator joacă șah cu un robot în Robot Mall, considerat primul magazin 4S din lume dedicat roboților umanoizi inteligenți, în Beijing, China. (Foto: AP / Mahesh Kumar A.)

Un viitor în care roboții devin colegi, angajați și… companioni

Deși roboții umanoizi din prezent nu sunt încă suficient de autonomi pentru a efectua în mod eficient sarcini domestice variate sau a naviga singuri în locuințe necunoscute, ritmul în care evoluează această tehnologie este impresionant.

Mulți dintre acești roboți sunt deja folosiți în scopuri educaționale, de cercetare sau în industriile unde repetitivitatea și precizia sunt cruciale. Dar în viitorul apropiat, prezența unui robot în casele oamenilor ar putea deveni la fel de normală precum cea a unui frigider sau a unui smartphone.