Google a introdus în 2025 o funcție de editare foto avansată numită neoficial „Nano Banana”, parte a modelului Gemini 2.5 Flash Image.
Deși nu există un buton cu acest nume în aplicație, „Nano Banana” desemnează un sistem AI de generare și modificare de imagini, capabil să transforme fotografii obișnuite în compoziții realiste sau amuzante, direct din Google Gemini ori Google Lens.
Ce este Nano Banana și cum funcționează în Gemini
Termenul „Nano Banana” a devenit viral după ce utilizatorii platformei LMArena au început să folosească un simbol cu o banană pentru a desemna noul model vizual testat acolo.
În scurt timp, această denumire a fost asociată cu funcțiile de imagine din Google Gemini, care au depășit 200 de milioane de editări în doar câteva luni, potrivit datelor interne Google.
Funcția se bazează pe tehnologia text-to-image a lui Gemini 2.5 Flash Image, dându-le voie utilizatorilor să editeze fotografii folosind comenzi în limbaj natural. Nano Banana oferă, astfel, o serie de capabilități avansate:
- Editări secvențiale, care permit modificarea doar a unor elemente fără a schimba fundalul.
- Uniformitate vizuală, păstrând aceleași trăsături ale subiectelor în mai multe imagini.
- Compoziții multiple, combinând imagini diferite într-o singură scenă.
- Rafinări iterative, pentru rezultate cât mai naturale.
- Design multimodal, care poate integra text sau logo-uri în obiecte.
Funcțiile cu pricina au făcut ca aplicația Gemini să devină una dintre cele mai descărcate pe Android și iOS în toamna lui 2025.
Cum folosești Nano Banana în Google Gemini și Google Lens
Pentru a folosi Nano Banana în aplicația Google Gemini, trebuie să te conectezi cu un cont Gmail și să activeze modul „Gemini 2.5 Flash”.
După aceea, poți încărca o imagine din cameră, galerie, fișiere sau Google Drive. După confirmarea termenilor de utilizare, poți introduce comenzi text, cum ar fi „schimbă culoarea feței de masă”. În câteva secunde, AI-ul generează o imagine compusă, marcată cu un watermark SynthID creat de Google DeepMind.
Nano Banana este disponibil și prin Google Lens și modul AI din Google Search. În aceste aplicații, trebuie să apeși pe o pictogramă în formă de banană, numită „Create”.
Apăsarea acesteia permite transformarea fotografiilor în avatare 3D sau inserarea obiectelor într-un alt decor, totul în câteva secunde. Google Lens poate accesa și imaginile din galeria telefonului, cu acordul utilizatorului, evident, pentru a aplica efectele AI.
De exemplu, printr-un simplu prompt precum „pune imaginea într-un parc”, aplicația poate reinterpreta complet fotografia, generând o versiune realistă într-un alt context vizual.
Fiecare imagine creată este marcată automat pentru a fi recunoscută ca produs AI, o măsură menită să prevină folosirea neetică a conținutului generat.
Nano Banana reprezintă un pas înainte în editarea vizuală bazată pe AI
Modelul Nano Banana din Gemini 2.5 Flash reprezintă un salt tehnologic major pentru editarea imaginilor bazată pe AI.
El reușește să creeze compoziții vizuale aproape indistincte de cele reale, cu un nivel ridicat de control și precizie.
În viitor, „umbră vorba prin sat” că Google plănuiește să extindă aceste funcții și în aplicații precum Google Photos, consolidând poziția companiei în domeniul inteligenței artificiale creative.
Totuși, realismul generat de astfel de instrumente ridică și întrebări etice legate de autenticitatea imaginilor și potențialul de abuz.
În cazul în care te întrebai, ești sfătuit aceste instrumente în mod responsabil și să te informezi despre metodele de recunoaștere a conținutului creat artificial.