Promovate intens de companiile feroviare drept un avantaj pentru pasageri, conexiunile Wi-Fi din trenurile europene se dovedesc adesea frustrante și instabile. În ciuda investițiilor, mulți călători descoperă că promisiunea productivității pe durata drumului se transformă într-un test de răbdare. Experții spun că motivele țin atât de factori tehnici, cât și de alegeri de infrastructură, iar soluțiile necesită mai mult decât simpla montare a unui router în vagon.
Viteza trenului și obstacolele naturale afectează semnalul
Una dintre cele mai mari provocări pentru menținerea unei conexiuni stabile este viteza ridicată a trenurilor. La 200 km/h, un dispozitiv poate trece dintr-o zonă de acoperire mobilă în alta la fiecare 45–60 de secunde, fenomen care provoacă întreruperi frecvente. Acest lucru este amplificat de efectul Doppler, prin care frecvența semnalului se modifică odată cu mișcarea rapidă, afectând calitatea conexiunii.
Problema nu este însă doar de ordin fizic. Multe trenuri au fost construite cu geamuri cu straturi metalizate sau cu emisivitate redusă, excelente pentru izolare termică, dar nefavorabile trecerii semnalelor radio. Practic, vagoanele se comportă ca o cușcă Faraday, blocând eficient undele Wi-Fi și cele mobile. În zonele împădurite, banda 5G utilizată în mod obișnuit în Europa se lovește de o altă limitare: frunzele și copacii atenuează semnalul mult mai puternic decât obstacolele întâlnite în spațiile urbane.
Tunelurile adaugă o complicație suplimentară, întrerupând complet accesul la rețea pentru minute întregi. În aceste condiții, un streaming video sau o videoconferință devin aproape imposibile fără întreruperi.
Performanța conexiunilor Wi-Fi variază semnificativ de la o țară la alta. Potrivit datelor Ookla, Elveția este singura țară europeană care depășește constant pragul de 25 Mbps pentru viteza de descărcare – suficient pentru o utilizare fiabilă a internetului. În medie, conexiunile din trenurile elvețiene sunt de aproape 30 de ori mai rapide decât cele din Austria sau Țările de Jos.
La polul opus, Olanda și Spania se confruntă cu viteze reduse și instabilitate cronică. În Polonia, testele au arătat că unele garnituri încă folosesc Wi-Fi 4, un standard din 2009 care nu mai poate susține cerințele actuale de trafic de date.
Abordările diferă și din punct de vedere strategic. În Belgia, compania SNCB a decis să nu mai instaleze deloc Wi-Fi la bord, invocând costuri ridicate și acoperirea insuficientă oferită de operatorii telecom. În schimb, a investit în geamuri optimizate pentru trecerea semnalului, lăsând în sarcina operatorilor îmbunătățirea rețelei din jurul liniilor feroviare.
Către soluții hibride: rețele mobile, infrastructură optimizată și sateliți
Pentru a depăși limitările actuale, tot mai mulți operatori feroviari experimentează conexiuni prin satelit. Căile Ferate Cehe testează rețeaua Starlink, iar SNCF din Franța analizează atât opțiunea americană, cât și pe cea oferită de compania europeană Eutelsat.
Deși această tehnologie este deja folosită cu succes în aviație, mediul feroviar aduce provocări suplimentare: trenurile se deplasează prin zone împădurite, tuneluri și văi înguste, unde semnalul satelitar poate fi obstrucționat. Din acest motiv, specialiștii o văd mai degrabă ca pe un complement la rețeaua terestră, nu ca pe o soluție unică.
În același timp, experții subliniază că trebuie îmbunătățită nu doar transmiterea semnalului către tren, ci și distribuția acestuia în interiorul vagoanelor. Echipamentele moderne Wi-Fi, compatibile cu standardele recente, ar putea crește semnificativ performanța, dar necesită investiții consistente.
Până când astfel de soluții vor fi implementate la scară largă, pasagerii europeni vor trebui să accepte că, de multe ori, conexiunea la internet în tren rămâne o loterie. Iar pentru cei care au nevoie de un Wi-Fi cu adevărat stabil pe tot parcursul drumului, Elveția rămâne exemplul de urmat.