Puțini mai stau astăzi pe gânduri când tastează „Google”, însă povestea din spatele numelui rămâne una dintre cele mai savuroase din istoria tehnologiei: nu e acronim, nu ascunde o „formulă secretă”, ci pornește de la un termen matematic – și de la o scriere greșită care a făcut istorie.
De la „googol” la Google: o confuzie fericită
„Googol” este denumirea pentru un număr imens: 1 urmat de 100 de zerouri. Termenul a fost popularizat în anii ’40 de matematicianul Edward Kasner, după ce nepotul său, Milton Sirotta, i-a sugerat această denumire jucăușă. Pentru Larry Page și Sergey Brin, fondatorii motorului de căutare, „googol” era o metaforă perfectă: ambiția de a organiza informații aproape nelimitate.
În anii ’90, în timp ce cei doi lucrau la motorul lor de căutare, un prieten ar fi notat greșit numele dorit într-o căutare de domenii: „google.com” în loc de „googol”. Varianta „cu două o-uri și un le” era liberă, suna rotund, se pronunța ușor și se ținea minte. Așa a rămas. Legenda internă spune că a fost o greșeală „fericită”; cert este că noul nume a prins imediat.
Pentru Larry Page și Sergey Brin, fondatorii Google. (Foto: Profimedia)
De ce a prins numele și cum a modelat cultura digitală
În branding, simplitatea câștigă. „Google” are două silabe, consoane clare și un joc de vocale pe care îl reții fără efort. Spre deosebire de denumiri tehnice sau descriptive, nu încorsetează compania într-o singură categorie. Când motorul de căutare s-a extins spre Gmail, Maps, YouTube ori Android, numele nu a devenit o cămașă de forță – dimpotrivă, a crescut odată cu ecosistemul.
Apoi a fost verbul. „A googăli/ a da un Google” a intrat în vorbirea curentă, transformând marca într-un reflex lingvistic. Nu e doar un succes de marketing; faptul că numele a devenit verb semnalează un rol cultural: a indexa lumea. Chiar și după apariția Alphabet ca holding, în 2015, „Google” a rămas pivotul imaginarului public.
Ce nu este „Google”: mituri des întâlnite
În spațiul online revin periodic „explicații” pseudo-acronimice – de tipul „Global Organization of… etc.” – care sună spectaculos, dar nu au legătură cu realitatea. „Google” nu este inițialism, nu ascunde o frază codificată și nu provine dintr-un termen ezoteric. Originea rămâne legată de „googol”, cu tot cu povestea scrierii greșite din perioada de început.
De asemenea, numele n-a fost ales pentru a sugera „supraveghere totală” sau „omnisciență” – interpretări apărute odată cu dezbaterea despre confidențialitate. Metafora inițială era pozitivă: un ambițios proiect de organizare a informației globale și de accesibilizare a ei pentru public.
Repere din anii de început și ce a urmat
Înainte de „Google”, prototipul motorului de căutare se numea „Backrub” și ordona rezultatele după relevanță, folosind legăturile dintre pagini ca semnal. Rebrandingul la „Google” a coincis cu ieșirea din laborator: un nume memorabil, un domeniu liber și o tehnologie cu efect de rețea. Investițiile timpurii au cimentat creșterea, iar în câțiva ani compania a devenit sinonimă cu căutarea pe internet.
Astăzi, originile numelui sunt un detaliu amuzant în spatele unui colos. Dar tocmai acest detaliu spune ceva important despre inovație: uneori, direcțiile mari se nasc dintr-o inspirație de moment sau chiar dintr-o „greșeală” care sună bine. „Googol” a dat conceptul, „Google” a dat povestea. Iar povestea a câștigat lumea.