Europa a inaugurat la Jülich, în vestul Germaniei, primul său supercomputer exascale: Jupiter. Mașina promite să accelereze antrenarea modelelor de inteligență artificială și simulările științifice de mare complexitate, de la climă la neuroștiințe. Instalată într-o hală de aproximativ 3.600 m² — cam jumătate dintr-un teren de fotbal — platforma marchează intrarea continentului în „liga” exascale, capabilă de cel puțin un quintilion de calcule pe secundă.
Miza pentru Europa este dublă: pe de o parte, recuperarea decalajului față de Statele Unite și China în infrastructuri de calcul pentru AI; pe de altă parte, crearea unui pol tehnologic care să sprijine cercetarea publică și inovarea privată. Prin capacitatea sa, Jupiter deschide ușa unor aplicații inaccesibile până acum laboratoarelor europene și companiilor care au nevoie de calcul de înaltă performanță.
Ce este Jupiter și de ce contează
Jupiter este primul supercomputer exascale al continentului, operat de Jülich Supercomputing Centre în cadrul inițiativei EuroHPC. Obiectivul este să ofere un instrument comun pentru universități, institute și industrie, astfel încât proiectele științifice și tehnice să poată rula pe o infrastructură comparabilă cu cele mai avansate din lume. Această trecere la exascale înseamnă mai mult decât „viteză”: permite modele mai precise, rezoluții mai fine și ferestre de timp mai lungi pentru simulări.
Proiectarea și integrarea hardware s-au bazat pe platforma BullSequana cu răcire directă cu lichid, concepută pentru eficiență energetică ridicată. În esență, sistemul este gândit să atingă două ținte critice pentru era AI: lățime de bandă mare între procesoare și un consum optim raportat la performanță, astfel încât antrenările de modele și simulările numerice să fie sustenabile.
Cum este construit: putere brută și arhitectură
Inima sistemului este un ansamblu de zeci de mii de acceleratoare specializate pentru AI și calcul științific, într-o arhitectură CPU+GPU care favorizează transferurile rapide de date și paralelismul masiv. Această combinație îi permite să depășească pragul „exascale” și să ruleze atât antrenări de modele de limbaj de talie uriașă (LLM), cât și simulări complexe în fizică, chimie sau inginerie.
Infrastructura ocupă aproximativ 3.600 m² și folosește răcire cu lichid pentru a extrage căldura direct din componentele cele mai solicitate. Dincolo de detaliile tehnice, important este că întregul sistem a fost proiectat modular, pentru a permite extinderi și actualizări ulterioare, pe măsură ce apar generații noi de procesoare și acceleratoare, notează Reuters.
Jupiter, noul supercomputer de înaltă performanță al Nvidia, surprins la lansarea oficială ce marchează startul operațiunilor pentru primul supercomputer european din clasa exascale, la Centrul de Cercetare Jülich, Germania. (Foto: REUTERS/Jana Rodenbusch)
La ce va fi folosit: de la climă și energie la modele de AI
Un prim câmp de aplicație este știința climei. Jupiter poate rula modele climatice cu rezoluție mult mai fină, ceea ce permite prognoze mai detaliate ale fenomenelor extreme — valuri de căldură, furtuni violente sau episoade de secetă — și evaluări mai bune pentru infrastructură și politici publice. Extinderea ferestrelor de simulare spre orizonturi de zeci de ani ajută planificarea energetică și adaptarea la schimbările climatice.
În zona inteligenței artificiale, supercomputerul este gândit pentru antrenarea și „fine-tuning”-ul unor modele mari, multilingve, ori pentru aplicații industriale care necesită seturi de date proprietare. Pentru sănătate, cercetătorii mizează pe simulări mai realiste ale proceselor biologice, modelarea plierii proteinelor sau designul de medicamente. În inginerie, simularea fluxurilor de aer în jurul turbinelor eoliene sau optimizarea materialelor pentru baterii sunt exemple concrete de proiecte care vor beneficia direct.
Unde se plasează Europa în cursa globală și care sunt limitele
Punerea în funcțiune a lui Jupiter plasează Europa în clubul exascale, unde până acum se aflau câteva centre americane. Din perspectivă economică și geopolitică, aceasta înseamnă mai multă autonomie pentru a dezvolta modele de AI și instrumente științifice pe infrastructuri proprii, fără a depinde de resurse din alte regiuni. Totodată, supercomputerul creează un efect de atracție pentru proiecte și talente, încurajând colaborări transfrontaliere și investiții.
Există însă și limite. Ecosistemul european depinde încă de furnizori globali de acceleratoare și software, iar disponibilitatea acestora poate influența ritmul proiectelor. În plus, succesul nu se judecă doar în teraflops sau exaflops, ci în rezultate: modele performante antrenate local, publicații științifice de impact, brevete și produse noi în economie. Aici va conta felul în care accesul la Jupiter este organizat, cât de rapid pot fi rulate proiectele și cât de bine este conectată comunitatea științifică și industrială.