Giulgiul din Torino, considerat de mulți o relicvă sfântă și asociat de secole cu imaginea lui Iisus Hristos, revine în centrul atenției după o nouă cercetare care pune sub semnul întrebării însăși natura reprezentării sale. Un specialist brazilian în reconstrucții faciale 3D susține că imaginea imprimată pe pânza veche de secole nu ar corespunde anatomiei unui om real, ci ar fi rezultatul unei tehnici artistice medievale.
Descoperirea nu doar că reînvie dezbaterile dintre credincioși și sceptici, dar deschide și un nou capitol în înțelegerea felului în care ar fi putut fi creat acest artefact misterios. Analiza aduce în prim-plan utilizarea tehnologiei moderne pentru a demonta sau confirma mituri vechi de sute de ani.
Analiza unui specialist în reconstrucție 3D schimbă perspectiva
Giulgiul din Torino a fost documentat pentru prima dată în Franța, în 1354, și înfățișează conturul palid al unui bărbat gol, cu părul lung și barbă, conform reprezentărilor tradiționale ale lui Iisus. Totuși, cercetătorul brazilian Cícero Moraes, autodidact în reconstrucții faciale istorice, a observat ceva neobișnuit: forma corpului imprimat pe giulgiu pare rigidă, cu linii prea drepte, incompatibile cu anatomia naturală a unei persoane reale.
Moraes a pornit de la ipoteza lansată în 1978, conform căreia imaginea de pe giulgiu nu ar fi o amprentă corporală, ci o lucrare artistică realizată prin plasarea pânzei peste o sculptură în relief scăzut. Apoi, materialul ar fi fost frecat cu pigment sau supus unui proces de brunificare pentru a evidenția contururile. Folosind software gratuit și open-source, cercetătorul a comparat două scenarii: modul în care s-ar imprima un corp real învelit într-o pânză și aspectul unei pânze așezate pe o sculptură cu relief scăzut.
Negative complète ale giulgiului. (Wikimedia Commons/Domeniu public)
Rezultatele au fost clare: simularea bazată pe corpul uman real producea o imagine mai lată și mai întinsă decât cea de pe giulgiu, fenomen numit „efectul măștii lui Agamemnon”. În schimb, varianta cu relief scăzut se potrivea mult mai bine cu proporțiile reale ale imaginii din Giulgiu.
Dezbateri vechi, întrebări noi
Această concluzie se adaugă altor observații anterioare potrivit cărora pânza nu prezintă deformările structurale tipice contactului cu un corp tridimensional. Mai mulți specialiști au remarcat, de-a lungul timpului, că lipsesc anumite trăsături care ar fi inevitabile dacă imaginea ar fi rezultatul contactului direct cu un trup uman.
Deși analiza lui Moraes nu intră în disputa privind vechimea exactă a giulgiului, subiectul rămâne fierbinte în lumea academică. Datările cu radiocarbon din anii ’80 indicau o origine medievală, însă un studiu mai recent, dar controversat, plasează obiectul în primul secol după Hristos. Această incertitudine cronologică alimentează atât argumentele credincioșilor, cât și pe cele ale scepticilor, făcând din Giulgiul din Torino un simbol al tensiunii dintre credință și știință.
Moraes subliniază că oricine are cunoștințe tehnice poate reproduce simulările sale, explorând ipotezele propuse. În opinia sa, tehnologia digitală poate deveni un instrument crucial pentru a dezlega mistere istorice, oferind un cadru obiectiv în care arta, știința și cercetarea se întâlnesc.
Pentru unii, Giulgiul din Torino rămâne dovada materială a învierii, chiar dacă Biserica Catolică nu a emis o poziție oficială privind autenticitatea sa. Pentru alții, este doar un artefact artistic remarcabil, creat cu măiestrie în Evul Mediu pentru a inspira devoțiune. Noua analiză digitală nu oferă un răspuns definitiv, dar schimbă modul în care privești acest obiect, punând accent pe compatibilitatea sa cu o tehnică artistică mai degrabă decât cu un eveniment istoric concret.
Această abordare invită la o reflecție mai amplă: cât de mult ne bazăm interpretările trecutului pe emoție și tradiție și cât de mult pe metode obiective de investigare? Descoperirile lui Moraes nu ne spun dacă Giulgiul este autentic din punct de vedere religios, dar ne obligă să acceptăm că tehnologia poate aduce un nou tip de transparență în înțelegerea relicvelor.
Misterul, însă, rămâne. Poate că adevărata valoare a giulgiului nu stă în răspunsurile pe care ni le oferă, ci în întrebările pe care continuă să le ridice, chiar și după aproape șapte secole de la prima sa menționare. Într-o lume unde știința și credința se intersectează tot mai des, Giulgiul din Torino rămâne un simbol al enigmelor care nu se lasă descifrate ușor.