Revoluția inteligenței artificiale este prezentată adesea ca o poveste despre progres, inovație și viitorul omenirii. Însă, dincolo de promisiunile spectaculoase, se ascunde o realitate mai puțin vizibilă: centrele de date care alimentează modelele de inteligență artificială consumă cantități uriașe de energie și apă, afectând grav comunitățile din jurul lor. În unele regiuni, spitalele funcționează în beznă, iar școlile rămân fără apă potabilă, în timp ce giganții tehnologici își continuă expansiunea.
Fenomenul este tot mai vizibil în țări precum Mexic, India sau Africa de Sud, dar și în anumite regiuni din Europa de Est, unde companiile IT își amplasează infrastructura datorită costurilor mai mici. Aceste localități, deși sărace, oferă avantaje logistice: terenuri ieftine, energie accesibilă și o reglementare mai permisivă, scrie presa straina.
Paradoxal, în timp ce inteligența artificială promite să rezolve crizele umanității, de la climă la sărăcie, dezvoltarea sa intensă contribuie la creșterea inegalităților, transformând resursele locale în combustibil pentru servere care funcționează zi și noapte.
Specialiștii atrag atenția că fiecare centru de date de mari dimensiuni consumă zilnic milioane de litri de apă pentru răcirea serverelor și mii de megawați de energie, echivalentul necesarului unui oraș mic. „În timp ce un algoritm de inteligență artificială are nevoie de mii de ore de procesare, un spital local poate rămâne fără curent pentru aparatele de urgență”, explică profesorul Mark Ellis, expert în politici tehnologice la Universitatea din Oxford.
Localități sacrificate pentru progresul tehnologic
În ultimele luni, mai multe investigații jurnalistice au documentat cum comunități rurale au fost afectate de extinderea centrelor de date. În Meppen, Germania, autoritățile au fost nevoite să limiteze consumul de apă pentru gospodării din cauza unei instalații de răcire aflate în construcția unui nou hub digital. În Arizona, SUA, fermierii locali au semnalat scăderea dramatică a nivelului pânzei freatice după inaugurarea unui centru Google Cloud.
În unele zone din Mexic, locuitorii se plâng că alimentarea cu energie electrică este întreruptă zilnic, în timp ce complexele de servere din apropiere funcționează constant, alimentând rețelele care susțin modele de AI folosite în Silicon Valley. „Noi nu mai avem curent nici pentru frigidere, dar mașinile lor de calcul merg fără oprire”, declară o profesoară din regiunea Querétaro.
Aceste dezechilibre au început să genereze tensiuni sociale. O parte a comunităților locale acuză guvernele că au semnat contracte netransparente cu marile companii tech, sacrificând infrastructura publică pentru profituri rapide. În unele cazuri, investițiile promise în infrastructura locală — cum ar fi modernizarea drumurilor sau reabilitarea școlilor — nu s-au materializat niciodată.
Mai grav, multe dintre aceste centre folosesc energie provenită din surse fosile, deși companiile afirmă că sunt „100% verzi”. În realitate, datele arată că doar o mică parte din energia folosită este regenerabilă, restul provenind din centrale pe cărbune sau gaz natural. Astfel, dezvoltarea AI nu doar că drenează resursele locale, dar contribuie și la creșterea emisiilor de carbon, contrar discursului despre sustenabilitate.
Inteligența artificială și etica resurselor
Problema nu este doar una de infrastructură, ci și de etică globală. În goana după progres tehnologic, marile corporații ignoră impactul real asupra mediului și asupra oamenilor. „Nu putem vorbi despre o revoluție digitală echitabilă cât timp școlile dintr-o regiune nu au apă, iar spitalele nu pot funcționa pentru că energia lor este redirecționată către servere”, avertizează Anamaria Nedelcoff, jurnalistă care a documentat cazul.
Un raport recent al organizației Green Digital Alliance arată că un singur centru de date de tip hyperscale consumă anual peste 500 GWh de energie, adică echivalentul consumului a 50.000 de locuințe. În plus, pentru răcirea echipamentelor, aceste centre utilizează între 5 și 8 milioane de litri de apă pe zi — apă provenită adesea din surse publice, care ar trebui să deservească populația.
Deși multe companii anunță inițiative de compensare ecologică, cum ar fi plantarea copacilor sau investiții în panouri solare, aceste măsuri nu compensează efectele directe asupra comunităților afectate. În realitate, revoluția AI are un cost social și ecologic uriaș, iar prețul îl plătesc, ironic, tocmai regiunile cele mai vulnerabile ale lumii.
Cercetătorii în domeniul sustenabilității digitale cer acum introducerea unor reglementări internaționale care să limiteze consumul de resurse pentru centrele de date și să impună transparență în modul de obținere a energiei. În același timp, organizațiile umanitare cer ca o parte din profitul obținut de marile companii să fie redirecționată către infrastructura publică a zonelor afectate.
Până atunci, paradoxul persistă: pentru ca lumea să beneficieze de progresele aduse de inteligența artificială, există comunități care trăiesc literalmente în întuneric. În timp ce algoritmii sunt antrenați să recunoască fețe, să scrie texte sau să compună muzică, oameni reali, din sate și orășele mici, rămân fără lumină, fără apă și fără șanse egale la dezvoltare.
Aceasta este fața invizibilă a revoluției digitale – una în care progresul tehnologic se hrănește din inegalitate, iar viitorul, deși promite să fie inteligent, riscă să devină tot mai puțin uman.