Japonia, simbol al inovației în transport și tehnologie hardware, ascunde în culisele vieții de zi cu zi un paradox greu de ignorat. În timp ce țara impresionează prin trenurile sale de mare viteză, zgârie-norii futuristici și roboții umanoizi, multe instituții și companii încă se bazează pe faxuri, dischete și ștampile personalizate. Această discrepanță, tolerată de zeci de ani, a devenit evidentă în timpul pandemiei de Covid-19, când limitările infrastructurii digitale au ieșit la iveală.
De la pionierat în hardware la rămânerea în urmă în software
În anii ’70 și ’80, Japonia domina scena globală a inovației hardware. Companii locale produceau cele mai performante televizoare, radiouri și echipamente electronice, devenind modele de eficiență și fiabilitate. Însă odată cu revoluția software și explozia internetului, țara nu a reușit să țină pasul, scrie CNN.
Daisuke Kawai, specialist în securitate economică și inovație la Universitatea din Tokyo, subliniază că avantajul Japoniei în hardware nu a fost însoțit de o adaptare pe măsură în software și servicii. În loc să investească masiv în dezvoltarea infrastructurii digitale și a competențelor asociate, multe sectoare au rămas ancorate în metode tradiționale de lucru.
Această stagnare nu este doar o problemă tehnologică, ci și una culturală. Cultura corporativă japoneză, caracterizată de aversiunea față de risc și de un proces decizional lent, a împiedicat adoptarea rapidă a inovațiilor. În plus, o populație îmbătrânită și reticentă la schimbare a consolidat această inerție.
Pandemia, semnal de alarmă pentru digitalizarea Japoniei
Criza sanitară globală din 2020 a scos în evidență cât de vulnerabilă era Japonia în fața unei lumi tot mai conectate digital. Abia în mai 2020, la câteva luni după răspândirea virusului, Ministerul Sănătății a lansat un portal online pentru raportarea cazurilor.
Această întârziere a provocat dezbateri intense despre nevoia de reformă. În 2021, guvernul a creat Agenția Digitală, cu misiunea de a moderniza infrastructura IT a țării. Una dintre primele măsuri a fost eliminarea dischetelor din sistemele guvernamentale, un pas simbolic spre renunțarea la tehnologiile anacronice.
Cu toate acestea, drumul spre digitalizare completă este lung. Jonathan Coopersmith, profesor emerit la Universitatea Texas A&M, atrage atenția asupra unei întrebări simple dar esențiale: „De ce aș vrea să devin parte a lumii digitale dacă nu am nevoie?” — un sentiment încă puternic în rândul multor cetățeni și angajați japonezi.
Companiile și statul, între tradiție și presiunea globalizării
În mediul privat, lucrurile încep să se miște. Masahiro Goto, consultant în transformare digitală la Institutul de Cercetare Nomura, a observat o creștere constantă a cererii pentru serviciile sale, în special în ultimii cinci ani. Tot mai multe companii înțeleg că pentru a rămâne competitive pe plan global trebuie să depășească barierele tradiționale și să investească în soluții digitale.
Experții estimează că Japonia ar putea ajunge din urmă anumite țări occidentale în 5-10 ani, cu condiția să accelereze reformele și să încurajeze o cultură organizațională deschisă spre inovație. Tinerii japonezi, mai conectați la tendințele globale și mai confortabili cu tehnologia, pot juca un rol decisiv în acest proces.
În prezent, Japonia se află la o răscruce între două lumi: una ancorată în valorile și metodele care i-au adus succesul economic în trecut, și alta, definită de interconectivitate, flexibilitate și adaptabilitate rapidă. Rămâne de văzut dacă echilibrul dintre păstrarea identității culturale și modernizare va fi atins la timp pentru ca țara să-și mențină statutul de lider tehnologic.