Cum Apple încearcă să adreseze pretențiile utilizatorilor de iPhone cu ale sale Airpods, Google face o treabă cel puțin la fel de grozavă cu seria Pixel Buds. Căștile in-ear pe care le voi detalia mai jos reprezintă gama un pic mai accesibilă a companiei, cu un raport preț/performanță impecabil și dotări care justifică investiția din spate fără niciun fel de emoții. Ca referință, Pixel Buds 2a sunt seria mid-range a gigantului din Mountain View, în timp ce Pixel Buds Pro 2 reprezintă vârful de gamă pentru 2025 al companiei.
Deși detaliile tehnice sunt numeroase și voi încerca să nu-mi scape niciunul, merită avut în vedere că Buds 2a sunt primele căști in-ear din seria a dotate cu Active Noise Cancelling sau anularea activă a zgomotului de fond. Practic, cu ajutorului procesorului proprietar Tensor A1, fac o treabă grozavă în a te ajuta să scapi de zgomotele constante din viața ta, indiferent dacă vorbim de hota de la aragaz, mașina de găurit a vecinului sau motoarele de la avion. Cu un pic de muzică în fundal, fac o treabă decentă în a te ajuta să scapi și de zgomotele mai puțin constante, precum voci, claxoane sau alte trâmbițe și clinchete.
Un lucru este sigur, aceste căști sunt pe cât de originale din prisma designului, pe atât de confortabile și ghidușe din prisma cromaticii. Eu le-am testat pe cele mov deschis (light lilac), și mi se par superbe în oceanul de căști albe sau negre. Există și alternativa închisă la culoare (green-gray), un fel de negru sau gri închis, dar ar fi păcat să nu integrezi un pic de culoare în soluțiile tale audio. Le strecori în ureche, la învârți un pic pentru fixarea perfectă și uiți de ele. Utilizatorii de Android au câțiva parametrii suplimentari pentru ajustarea experienței din aplicația nativă Pixel Buds, dar merită să știi că funcționează de minune și în tandem cu un iPhone, iPad, PC cu Windows sau orice altceva îți mai trece prin minte. Sunt cu adevărat cross-platform, dar sunt create la bază pentru posesorii de Android. Doar de pe un dispozitiv cu sistemul de operare al Google le poți împerechea rapid, localiza și mai rapid sau activa funcționalitatea multi-point, pentru împerecherea facilă cu mai multe dispozitive.
REVIEW Google Pixel Buds 2a – specificații tehnice
Pixel Buds 2a debutează în seria „a” cu Active Noise Cancellation (ANC) alimentat de cipul Tensor A1, proiectat pentru procesare audio cu latență ultra-redusă. Google spune că Tensor A1 adaptează redarea la mediu de până la 3 milioane de ori pe secundă și folosește „multi-path processing” ca să păstreze claritatea sunetului chiar și când ANC lucrează intens – cu un bonus de eficiență energetică față de generațiile trecute.
Partea acustică a fost regândită cap-coadă: difuzorul de 11 mm și traseul intern inginerit de la zero urmăresc să livreze semnalul cât mai curat posibil către ureche, cu un sunet precis și imersiv direct „din cutie”. În aplicația Pixel Buds disponibilă exclusiv pe Android, ai un egalizator pe 5 benzi (și preseturi), plus „Clear Calling” pentru apeluri mai curate.
La anularea zgomotului, Pixel Buds 2a folosesc Silent Seal™ 1.5 și promit de 1,5 ori mai multă atenuare decât Pixel Buds Pro original, cu comutare instant între ANC și Transparență din gestul „atingi și ții apăsat” (gest ce poate fi personalizat pe una din căști sau amândouă). Modurile de ascultare și personalizarea atingerilor se fac din aplicația Pixel Buds.
Potrivirea în ureche, în opinia mea, e un punct forte: dopurile vin preinstalate pe mărimea M, iar în cutie ai XS, S și L; recomandarea oficială este să testezi cel puțin două mărimi (fiecare ureche poate solicita altă dimensiune) pentru etanșare sporită și performanță maximă a ANC. Stabilizatorul intra auricular prin rotire, născut din analizarea a 45 de milioane de puncte de referință și teste reale, ține bine căștile la mișcare, fără să sacrifice confortul. Din experiența mea, sunt cele mai fixe căști în ureche pe care le-am testat care nu compromit confortul pentru a-și conferi acea stabilitate esențială la sport. Certificarea IP54 adaugă protecție la transpirație și stropi.
La capitolul dotări „smart”, 2a se integrează cu Gemini: invoci asistentul prin „Hey Google” sau prin gestul „atingere și apăsare prelungită” (dacă îl definești in-app). Te ajută mult pentru sarcini rapide – rezumate de mesaje, liste, căutări în Maps/Calendar, playlisturi YouTube Music. În aplicația Pixel Buds găsești și Fast Pair, Audio Switch, Multipoint, „Hearing Wellness” (ca să nu-ți strici urechile la volum mare), precum și noul Find Hub: vezi poziția pe hartă sau faci căștile să țiuie puternic când sunt în apropiere dar nu le vezi.
Autonomia promisă de producător este de până la 7 ore de ascultare cu ANC activ pe o încărcare și 20 de ore cu tot cu carcasă. Din experiența mea, chiar și la un volum de 60-70%, estimarea Google este surprinzător de precisă. Încărcarea se face USB-C, iar pe Pixel poți vedea oricând starea bateriei (widget / pagina Device details). Notabil, Google listează baterie de carcasă ca fiind relativ ușor înlocuibilă, o raritate utilă la capitolul durată de viață.

Aplicația Pixel Buds te ajută să profiți la maxim de căști, dar le poți folosi și pe iPhone / foto: Playtech
REVIEW Google Pixel Buds 2a – experiență de utilizare și concluzie
Pe Android, pairing-ul e instantaneu cu Fast Pair, iar fluxul de setare din aplicația Pixel Buds e intuitiv: vezi bateria fiecărei căști și a carcasei, verifici update-urile de firmware, asociezi gestul „press & hold” (atingi și ții apăsat) pe ANC/Transparency sau pe invocarea asistentului virtual AI Gemini. Multipoint și Audio Switch îți mută singure fluxul audio între telefon, tabletă sau laptop, fără bătăi de cap.
Sunetul din fabrică, fără personalizare suplimentară, e curat și energic, iar egalizatorul pe 5 benzi îți permite să calibrezi exact cât bass vrei sau să corectezi o înaltă prea agresivă. ANC-ul e foarte eficient pe zgomote constante (ventilatoare, trafic uniform, tren sau avion), iar comutarea rapidă în Transparency te păstrează ancorat în realitate când ai nevoie să vorbești cu cineva sau să auzi anunțurile. Iar dacă preferi control vocal, „Hey Google” rămâne cea mai comodă metodă de a schimba volumul, piesa ori playlistul.
Confortul, deși greu de descris în cuvinte, este surprinzător de bun. „Twist-to-adjust” fixează sigur căștile fără a crea presiune, iar greutatea redusă ajută la sesiuni lungi de ascultare. Pentru antrenamente, certificarea de rezistență la umezeală IP54 îți dă confort psihologic în caz de transpirație sau o ploaie scurtă. La apeluri, „Clear Calling” reduce zumzetul de fundal și păstrează vocile naturale, de o parte și de alta a firului.
La baterie, scenariile mixte cu ANC pornesc realist de la cele 7 ore pe încărcare, iar cutia duce totalul zilei la ~20 de ore. Portul USB-C te scapă de cabluri exotice, iar widgetul de baterie pe Pixel te avertizează din timp. Este important de reținut însă că nu ai cablu de încărcare în cutie, la fel ca la noile Apple AirPods de altfel. Dacă ratezi căștile pe canapea, Find Hub te ghidează vizual sau le face să sune ca să le găsești rapid.
Concluzia e simplă: Pixel Buds 2a sunt media perfectă de la Google între preț și performanță. Primesc ANC (în premieră pentru seria a), sună convingător, sunt confortabile, iar integrarea cu Android și Gemini le face niște parteneri incredibil de practici zi de zi. Adaugă și bateria de carcasă înlocuibilă și ai un set care bifează nu doar sesiunile de audiție „acum”, ci și cele „pe termen lung”.