Președintele SUA, Donald Trump, a cerut joi, pe fondul tensiunilor crescânde cu China, ca directorul executiv al companiei Intel, Lip-Bu Tan, să își dea demisia imediat, acuzându-l de posibile conflicte de interese.
„Directorul general al INTEL este puternic în conflict de interese și trebuie să demisioneze imediat. Nu există altă soluție pentru această problemă. Vă mulțumesc pentru atenție!”, a scris Donald Trump pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
Cu toate astea, liderul american nu a prezentat probe sau detalii care să susțină acuzațiile.
Presiuni politice asupra conducerii Intel direct de la Donald Trump
Declarațiile lui Trump vin la o zi după ce senatorul republican Tom Cotton a transmis o scrisoare către consiliul de administrație al Intel, solicitând clarificări privind presupusele legături ale lui Lip-Bu Tan cu China și investițiile acestuia în țară.
Cotton și-a exprimat îngrijorarea și în legătură cu perioada în care Tan a condus compania Cadence Design Systems, care a avut printre clienți o universitate chineză cu legături militare.
Lip-Bu Tan, numit CEO al Intel în luna martie 2025, a inițiat o strategie de restructurare a producătorului american de semiconductori, aflat sub presiunea competiției acerbe din partea Nvidia și AMD în domeniul cipurilor pentru inteligență artificială, informează TechCrunch.
Printre măsurile adoptate se numără concedierea a mii de angajați, anularea unor planuri de construcție pentru noi fabrici și punerea la vânzare a unor divizii considerate neesențiale, în încercarea de a readuce compania la o orientare prioritară pe inginerie.
Rolul Intel în strategia industrială a SUA
Intel joacă un rol esențial în politica industrială americană, fiind unul dintre principalii beneficiari ai CHIPS Act, program inițiat în mandatul președintelui Joe Biden pentru consolidarea producției interne de semiconductori.
Compania a primit promisiuni de finanțare de aproape 8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea de unități de producție și ambalare a cipurilor în Arizona, New Mexico, Ohio și Oregon.
Disputa actuală dintre Donald Trump și conducerea Intel se înscrie într-un context mai amplu al relațiilor tensionate dintre Washington și Beijing, în special în domenii strategice precum tehnologia avansată și lanțurile de aprovizionare cu semiconductori.
În lipsa unor clarificări oficiale privind acuzațiile, situația rămâne incertă, iar presiunea politică asupra lui Lip-Bu Tan continuă să crească.