WhatsApp a fost mult timp perceput ca „zona de mesagerie privată” a internetului: conversații unu-la-unu, grupuri închise, criptare end-to-end și un sentiment că aplicația nu funcționează ca o rețea socială clasică. Doar că, în ultimii ani, WhatsApp a tot adăugat funcții care seamănă tot mai mult cu un ecosistem de distribuție publică: canale urmărite de milioane de oameni, pagini cu updates, broadcast în masă, consum de conținut fără să fie nevoie de o relație directă între expeditor și destinatar.
Pe acest fundal, Comisia Europeană analizează dacă WhatsApp trebuie împins într-o categorie mai dură de reglementare privind moderarea conținutului. Miza nu este (cel puțin declarativ) să se bage cineva în conversațiile tale private, ci să fie clar delimitat ce parte din WhatsApp rămâne mesagerie și ce parte devine, practic, platformă de tip social media. Pragul care a aprins discuția este unul foarte concret: numărul de utilizatori ai funcției WhatsApp Channels în UE a trecut de limita care declanșează obligații suplimentare sub Legea privind serviciile digitale (DSA).
În DSA, există un prag de „platformă online foarte mare” (VLOP): 45 de milioane de destinatari activi lunar în Uniunea Europeană, adică aproximativ 10% din populația UE. Odată depășit pragul, nu mai e vorba doar despre reguli generale, ci despre un set de obligații suplimentare, gândite pentru servicii cu impact sistemic asupra societății: răspândire de conținut ilegal, dezinformare, riscuri pentru minori, manipulare, efecte asupra drepturilor fundamentale.
WhatsApp a raportat pentru primele șase luni din 2025 o medie de aproximativ 51,7 milioane de utilizatori activi lunar ai funcției WhatsApp Channels în UE, peste pragul de 45 de milioane invocat în DSA. Detaliul esențial este acesta: discuția se leagă de „Channels”, adică de canalele publice (sau semi-publice) care funcționează ca fluxuri de conținut urmărite de audiențe mari, nu de mesajele private dintre două persoane.
Comisia Europeană a spus explicit că vrea să verifice ce intră, de fapt, la mesagerie privată (care nu e tratată ca o platformă publică în logica DSA) și ce intră la canale deschise care „acționează mai mult ca o platformă social media”. Cu alte cuvinte, întrebarea nu e „WhatsApp e mare?”, ci „ce parte din WhatsApp e un spațiu de distribuție publică suficient de mare încât să fie reglementat ca atare?”.
Ce ar însemna, în practică, o încadrare mai strictă sub DSA
Dacă WhatsApp (mai precis, componenta Channels) ajunge să fie desemnată ca VLOP, obligațiile devin mai apăsate și mai costisitoare. În primul rând, apar evaluări de risc periodice: compania trebuie să analizeze cum și cât poate contribui serviciul la răspândirea conținutului ilegal și dăunător, la riscuri pentru sănătatea publică sau pentru minori și la încălcări ale drepturilor fundamentale. Nu e o formalitate: trebuie să existe procese, resurse, raportări și, de regulă, dovezi că măsurile chiar funcționează.
În al doilea rând, apar măsuri de diminuare și auditare: nu e suficient să spui „avem reguli”, trebuie să arăți ce ai schimbat ca să reduci riscurile (de exemplu: sisteme de raportare mai eficiente, prioritizare a semnalărilor, moderare pentru anumite tipuri de conținut, transparență sporită privind deciziile de moderare). În multe cazuri, VLOP-urile ajung și la audituri independente pe zona de conformare, plus cerințe de transparență mai detaliate despre cum sunt aplicate regulile.
Un alt punct sensibil ține de mecanismele de distribuție. Canalele publice funcționează, prin natură, pe recomandări, trending, listări, căutare și „descoperire”. Exact aici apare interesul DSA: când un sistem împinge conținut către mase mari, crește responsabilitatea privind modul în care este redus riscul de amplificare a conținutului ilegal sau dăunător. Chiar dacă WhatsApp nu e un feed „infinit” ca pe alte rețele, canalele au totuși o logică de publicare și consum care poate produce efecte similare la scară mare.
Unde se oprește reglementarea: mesagerie privată vs spațiu public
Pentru utilizatori, cea mai importantă clarificare este că discuția vizează separarea zonelor. Mesageria privată, mai ales când e criptată end-to-end, nu este tratată ca un „panou public de afișaj”. În schimb, canalele deschise sunt, prin design, un mecanism de publicare către audiențe mari, iar acolo devine legitim să ceri standarde asemănătoare cu cele pentru platforme sociale: raportare mai bună, reacție mai rapidă la conținut ilegal, transparență și procese verificabile.
Asta nu înseamnă că nu vor exista tensiuni. Orice discuție despre moderarea conținutului ridică întrebări despre libertatea de exprimare, despre riscul de „overblocking” (ștergeri prea agresive) și despre cât de repede pot fi rezolvate abuzurile fără să fie afectați utilizatori de bună-credință. DSA nu cere perfecțiune, dar cere sisteme care reduc riscurile în mod demonstrabil. Iar pentru un produs construit, istoric, pe ideea de comunicare privată, orice pas spre responsabilități de tip „platformă” va fi atent disecat public.
Dacă folosești WhatsApp, partea practică pentru tine e mai simplă decât pare: pentru canale, te poți aștepta la reguli mai clare și la acțiuni mai rapide împotriva conținutului evident ilegal sau a schemelor de fraudă distribuite în masă. Pentru mesaje, protecția ta rămâne, în primul rând, una de igienă digitală: nu da click pe linkuri dubioase, nu trimite coduri de verificare nimănui, verifică identitatea expeditorilor și activează metode de securitate disponibile în cont.
În final, această mișcare arată o schimbare de epocă: nu mai contează doar numele aplicației („messaging”), ci ce face efectiv funcția la scară mare. Când o unealtă de comunicare ajunge să fie și canal de distribuție publică pentru zeci de milioane de oameni, e aproape inevitabil să intre în raza regulilor pentru platforme care influențează spațiul public.