va-amana-ue-aplicarea-actului-privind-inteligenta-artificiala?

Va amâna UE aplicarea Actului privind Inteligența Artificială?

Timp de citire: 2 minute

Cu mai puțin de o lună înainte ca anumite dispoziții ale Actului privind Inteligența Artificială al Uniunii Europene să intre în vigoare, companiile cer o pauză în aplicarea prevederilor – și primesc sprijin din partea unor politicieni.

Potrivit Reuters, grupuri care reprezintă mari companii americane de tehnologie, cum ar fi Alphabet (deținătorul Google) și Meta (deținătorul Facebook), dar și firme europene precum Mistral și ASML, au cerut Comisiei Europene să amâne aplicarea Actului privind AI cu mai mulți ani. În baza actului legislativ adoptat anul trecut, după dezbateri intense între statele membre ale UE, prevederile urmează să intre în vigoare treptat, de-a lungul mai multor ani.
Unele prevederi importante, inclusiv cele referitoare la modelele de inteligență artificială de uz general (GPAI), ar urma să se aplice începând cu 2 august.

GPAI – care include modelele de bază dezvoltate de Google, Mistral sau OpenAI – vor fi supuse unor cerințe de transparență, precum elaborarea documentației tehnice, respectarea legislației UE privind drepturile de autor și furnizarea de rezumate detaliate despre conținutul folosit pentru antrenarea algoritmilor.

Companiile vor trebui, de asemenea, să testeze modelele pentru părtinire, toxicitate și robustețe înainte de lansare.

Modelele considerate cu risc sistemic sau cu impact ridicat vor trebui să realizeze evaluări, să identifice și să atenueze riscurile, să raporteze incidentele grave Comisiei Europene și să furnizeze informații privind eficiența energetică.

Motivul pentru care companiile vor o amânare este acesta: pentru firmele din domeniul AI, aplicarea actului înseamnă costuri suplimentare de conformare, iar pentru cele care dezvoltă modele AI, cerințele sunt și mai stricte. În paralel, firmele se confruntă și cu incertitudinea modului în care să respecte noile reguli, în lipsa unor ghiduri clare.

„Codul de bune practici în AI” – un document esențial pentru a ghida dezvoltatorii în conformarea cu legea – nu a fost publicat la termenul stabilit, 2 mai.

O altă îngrijorare este că legea ar putea inhiba inovația – mai ales în Europa, unde companiile au echipe mai mici pentru conformare decât omologii lor americani.

Comisia Europeană nu a comentat deocamdată dacă va amâna aplicarea noilor reguli din august. Totuși, Henna Virkkunen, comisarul european responsabil cu domeniul digital, a promis publicarea „Codului de bune practici” înainte de luna august.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Va amâna UE aplicarea Actului privind Inteligența Artificială? appeared first on Forbes Romania.